Vali Bota - Blogg personal

Uneori e periculos sa lucrezi cu romii

2011-08-15T16:42:00.000+03:00

Lucrez ca voluntar in satul celor 70 de bordeie din decembrie 2009, deci de un an si jumatate. M-am legat sufleteste de acesti oameni si in special de copii.
Multi cunoscuti de-ai mei m-au “incurajat” sa renunt si sa aleg un alt domeniu in care sa am satisfactii mai mari si in care sa reusesc. Mi s-a prezis ca nu voi avea rezultate si ca voi abandona cand voi intelege ca nu merita sa te sacrifici pentru acesti oameni. Am ignorat toate aceste sfaturi considerand ca persoanele respective gresesc pe motive rasiale.
Insa nu pot nega faptul ca de mai multe ori am avut mari probleme din partea unor locuitori din acest sat.
Citeste continuarea aici

Povestea unui detinut pe viata eliberat

2011-01-23T07:02:00.001+02:00

Cand vorbesc despre detinutii pe viata parca ma mananca ceva pe sira spinarii. Sa stii ca esti inchis intr-o celula pentru tot restul vietii nu este usor de suportat. Am vazut astfel de detinuti si la Penitenciarul Codlea unde activez ca voluntar. Am vorbit cu unii din ei printre grilajele de fier care ii opreau sa iasa din camera. Cu un altul am vorbit fata in fata, liber, la intalnirile pe care le avem cu persoanele private de libertate. Ii privesc cu compatimire si parca as dori sa fac ceva pentru ei dar nu stiu ce.
Un prieten de-al meu, tot din Serviciul Umanitar pentru Penitenciare, Mihai Enea, a facut o promisiune unui vieţaş. Mai jos este redat articolul scris de el. Parca mi-as dori sa fac si eu ceva asemanator pentru un alt detinut pe viata, Robert pe care l-am intalnit la Codlea. Exemplul prietenului meu ma inspira....
Citeste mai mult aici

Strangem impreuna pachete cu daruri pentru copii?

2010-12-21T07:07:00.001+02:00

Te invit sa facem ceva cu folos pana la Craciun.
Doresc sa strangem pentru copiii din Satul 70 un numar de 200 de pachete cu cadouri.
Ne poti ajuta sa ne atingem scopul?

Citeste mai mule informatii aici:
http://copilandria.wordpress.com/2010/12/21/copilandria-continua/

Ce ai mancat azi dimineata?

2010-12-21T05:14:00.038+02:00

Redau mai jos o poezie scrisa de mine in urma unor trairi interioare intense avute in urma contactului cu tineri drogati. Desi stiam de existenta lor, de curand am putut sa ii vad de foarte aproape.
M-am gandit la cata suferinta pot provoca parintilor lor. Totusi ei aduc si venituri celor ce comercializeaza drogurile interzise sau a celor "usoare" permise.
In Romania exista asa zisele "Magazine de vise" care cred ca ar trebui inchise cat mai curand, altfel lasam sa se autodistruga copiii nostrii.
Pentru asta m-am inrolat in cauza: INCHIDETI MAGAZINELE DE VISE ! SALVATI GENERATIA TANARA!
Am scris totodata aceasta poezie "traita" de mine. Pana mea nu s-a oprit pana nu a fost incheiata si ultima strofa. Mi-as dori sa mai revina pe la mine "muza" poeziei.

Ce ai mancat azi dimineata?

-Spune-mi, tu ce ai mâncat azi dimineață
în timp ce Regele tau plângea?

-Eu am mâncat azi dimineață
fasole cu mărgăritare.
Regele meu plângea
fiindcă trei dintre fiii Săi s-au drogat
cu ierburi din magazinul de vise
de peste drum.

Iar eu mâncam în acest timp
fasole cu mărgăritare:
fasole cu boabe mari și boabe mici
cu mărgăritare dulci și sărate.

Regele meu plângea
pe scările magazinului Star
unde trei dintre copiii săi
s-au drogat.

Fasolea mea era de doua feluri:
cu boabe mari și colorate
și boabe albe, mici și dulci.
Iar mărgăritarele: sărate.

Regele meu plângea
pentru că fiul Sau mai mic suferea:
a fost dus fiul pierdut, drogat, la Spital,
cu ochii iesiti din orbite, ca două cepe, lacrimate.

Însa fasolea din grădina mea
avea boabe mari, mov și zemoase
și boabe albe, mici și gustoase
ce pot fi servite doar cu mărgăritare.

Mărgăritarele le-am primit de la Rege:
mărgăritare mov, mari și sărate
și mărgăritare albe, mici și dulci.
Ele mi-ajung pentru o viaţă de print.

Sunt frate cu printul mai mic
si viata mea e presărata cu multe mărgăritare sărate:
ele cresc pe araci,
ca fasolea din gradina mea.

Dar tu: cei ai mancat azi dimineaţă
în timp ce Regele meu plângea
iar eu savuram mărgaritare mov şi mărgăritare albe
de pe aracii din gradina mea?

Vali Bota
Brasov, 21 decembrie 2010

S.O.S. – HELP !!!

2010-01-30T03:41:00.002+02:00

Dupa cum sti, de aproape opt ani, lucrez ca voluntar al Serviciului Umanitar pentru Penitenciare. Aici ne ocupam de reintegrarea detinutilor in societate si sprijinrea famiilor lor (in special a copiilor acestora).
Am intalnit o situatie speciala si iti cer sprijinul. Lucrez de luna trecuta cu familiile a doi detinuti dintr-un sat din judetul Covasna. Satul acesta este destul de izolat de restul localitatilor iar aici, am descoperit ca sunt mai multe persoane private de libertate aflate in diferite penitenciare din Romania.
Satul (sau ma bine zis, catunul) are 70 de case in care locuiesc tot atatea familii. Unele familii au pana la 14 copii. Dupa cum banuiesti ei sunt de etnie tiganeasca insa nu sunt vinovati ca s-au nascut in acest mediu. Iarna nu poti ajunge in sat decat pe jos sau, eventual daca ai masina de teren echipata cu lanturi. Mijloacele curente de deplasare pana la soseaua judeteana sunt carutele trase de cai. Ele indeplinesc si rolul de SALVARE cand cineva trebuie sa se interneze in spital pentru vreo problema medicala.
M-am legat afectiv de aceste doua familii, fiecare cu cate 4 copii, intretinute doar de mame deoarece tatii sunt in puscarie. Insa nu pentru aceste familii iti scriu ci pentru restul de 68 de familii care traiesc in conditii asemanatoare, sau mai grele. Veniturile lunare ale acestor doua familii constau doar in ajutoarele de stat pentru copii (pentru un copil 10 Eur/luna sau 40 RON si 20 Euro sau 80 RON pentru un adult).
Citeste continuarea aici....

Fetita lui Petrica

2010-01-23T03:31:00.000+02:00

Aveam in grupul de consiliere de la Penitenciarul Codlea un detinut pe nume Petrica. Statea mereu in prima banca si participa cu interes la intalnirile noastre. Nu era ca alti detinuti care, la sfarsitul intalnirii veneau sa ceara cate ceva, de fiecare data aceiasi si de fiecare data altceva: nu li se mai terminau cererile niciodata.
Petrica nu cerea nimic.
Intr-o sambata dimineata, la ora noastra obisnuita de intalnire, Petrica doreste sa faca o rugaciune. In rugaciunea simpla pe care a rostit-o se roaga fierbinte pentru fetita lui ca sa nu fie trimisa de sotia sa la orfelinat datorita lipsurilor materiale.
La sfarsitul intalnirii l-am intrebat in particular despre ce este vorba. Mi-a spus ca i-a scris mama sa ca sotia lui doreste sa-i dea fetita la orfelinat in ingrijire temporara ca nu are ce sa-i dea de mancare. Insa el o ruga staruitor sa mai reziste inca doua luni pana se intoarce acasa....
Citeste continuarea aici:
http://reintegrare.blogspot.com/2010/01/fetita-lui-petrica.html

Alo, Centrala...

2010-01-23T01:50:00.001+02:00

Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn lacuit, montata in perete. Receptorul stra lucitor atarna intr-o parte. Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el.
Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare. Numele ei era "Alo Centrala" si nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie.
Alo Centrala putea sa-ti spuna numarul oricui si in plus, ora exacta..
Experienta mea, cu acest duh inchis intr-o sticla, a venit intr-o zi cand, in vreme ce mama era in vizita la o vecina iar eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul. Durerea era teribila si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune.
Am umblat in jurul casei sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara.
Telefonul! Am tarat repede un scaun din sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul telefonului si l-am dus la ureche. "Alo, Centrala!", am strigat in microfonul care era chiar deasupra capului meu. Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-a ajuns la ureche: "Centrala.".
"Mi-am ranit degetul..." - m-am smiorcait eu in telefon iar lacrimile m-au podidit imediat, acum ca
aveam o audienta.
"Mamica ta nu este acasa?"- urma intrebarea.
"Nu este nimeni acasa in afara de mine..."-am bolborosit.
"Iti curge sange?" - m-a intrebat vocea...
"Nu," - i-am raspuns. "M-am lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau..."
"Poti sa deschizi racitorul?" - m-a-ntrebat ea.
I-am spus ca pot.
"Atunci ia de acolo o bucatica de ghiata si tine-o lipita de degetel," - spuse vocea.
Dupa aceea am inceput sa chem "Alo Centrala" pentru orice. I-am cerut ajutor pentru lectia de geografie iar ea mi-a spus unde se afla Philadelphia... M-a ajutat si la matematica...
Ea mi-a spus ca veverita pe care o prinsesem in parc cu o zi inainte, mananca fructe si alune.
A venit apoi o zi in care Petey, canarul nostru, a murit. Am chemat "Alo Centrala" si i-am spus vestea
Asta trista. Ea m-a ascultat si a inceput sa-mi spuna lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca sa-i linisteasca. Am intrebat-o, "De ce se intampla ca pasarile, care canta atat de frumos si aduc atata bucurie oamenilor, trebuie sa se sfarseaca intr-o gramajoara de pene, pe fundul unei colivii?"
Cred ca ea mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet:
"Wayne, tine minte intotdeauna ca mai sant si alte lumi in care se poate canta."
Alta data la telefon, "Alo, Centrala!"
"Centrala." - mi-a raspuns vocea cunoscuta.
"Cum se scrie cuvantul fix?" – am intrebat-o.
Toate astea se intamplau intr-un mic orasel din zona Pacificului de Nord-Vest. Pe cand aveam noua ani, ne-am mutat la capatul celalalt al tarii, la Boston. Imi lipsea foarte mult prieten a mea... "Alo Centrala" ramasese in cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastra casa. N-am mai incercat sa fac acelasi lucru cu telefonul fix, modern, stralucitor, din locuinta noua.
Devenisem adolescent dar amintirea acelor conversatii din copilarie m-a urmarit pretutindeni... Adesea, in momente de incertitudine si neputinta mi-am reamintit acea seninatate si sentiment de siguranta, pe care le-am avut la timpul acela. Am apreciat acum cat de rabdatoare de intelegatoare si buna la suflet trebuie sa fi fost ea, ca sa-si piarda atata timp cu un mic baietel ca mine.
Dupa cativa ani, am facut iarasi drumul catre Vest, de data asta pentru a-mi continua studiile colegiale. Am aterizat in escala la Seattle. Aveam o jumatate de ora intre avioane. Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fara sa ma gandesc, am format numarul operatorului din oraselul nostru de bastina si am spus:"Alo Centrala!"
Miraculos, am auzit aceias voce joasa si clara, pe care o cunosteam atat de bine. "Centrala."
Nu planuisem asta dar m-am auzit spunand:
"Poti sa-mi spui cum se scrie cuvantul fix?"
O pauza lunga. Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns,
"Cred ca degetelul tau s-a vindecat pana acum."
Am ras, "Deci tu esti, intr-adevar," - i-am spus.
"Ma-ntreb daca ai idee cat de mult ai insemnat pentru mine la vremea aceea."
"Iar eu ma-ntreb," - zise ea, "daca tu realizezi cat de mult au insemnat telefoanele tale pentru mine.
N-am avut niciodata copii si asteptam cu bucurie chemarile tale, zi de zi..."
I-am spus cat de mult m-am gandit la ea dealungul anilor si am intrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci cand voi veni sa-mi vizitez sora.
"Cu placere," - mi-a spus ea. "Intreaba de Sally."
M-am intors la Seattle peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la "Informatii".
Am intrebat de Sally.
"Santeti un prieten?" - m-a intrebat.
"Da, un foarte vechi prieten...Wayne...."
"Imi pare rau sa-ti spun asta," - mi-a spus ea.
"Sally a lucrat doar o jumatate de norma in ulimii ani, pentru ca era bolnava. A murit cu cinci Saptamani in urma."
Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus:
"Un minut, ai spus ca te cheama Wayne?"
"Da." - i-am raspuns.
"Ei bine, Sally a lasat un mesaj pentru dumneatata...
L-a scris pe o hartie in caz ca ai sa suni. Ti-l citesc."
Mesajul ei era, "Spune-i ca sant si alte lumi in care se poate canta. El va sti la ce ma refer."
I-am multumit si am atarnat receptorul. Stiam la ce se referea Sally.
Niciodata sa nu subestimezi impresia pe care ai facut-o asupra cuiva.
A cui viata ai atins-o astazi?
.........
Povestirea am preluat-o dintr-un e-mail primit de la prietena de familie Mirela Mihaileanu. Mesajul l-a primit si ea de la un alt prieten. Poti sa-l dai si tu mai departe.

Tati, ma imprumuti cu 25 de dolari?

2010-01-22T00:20:00.001+02:00

Un om a venit de la munca tarziu, obosit si nervos, gasindu-si baiatul de 5 ani asteptand la usa .
-Tati, pot sa te intreb ceva?
-Da sigur, despre ce e vorba? a raspuns omul
-Tati, cati bani castigi pe ora?
-Asta nu e treaba ta. De ce ma intrebi astfel de lucruri, spuse omul nervos.
-Doar vreau sa stiu...Te rog spune-mi, cat castigi pe ora?
-Daca trebuie sa stii, castig 50$ pe ora.
-Ah, a raspuns micutul, cu capul plecat.
-Tati, imi imprumuti te rog 25$?
Tatal s-a infuriat, "Daca singurul motiv pentru care m-ai intrebat asta este ca sa imi ceri niste bani sa iti cumperi o jucarie prosteasca sau alte porcarii, atunci du-te direct in camera ta la culcare. Gandeste-te de ce esti asa egoist. Nu lucrez din greu in fiecare zi pentru asa copilarii"
Micutul a mers in liniste in camera si a inchis usa.
Omul s-a enervat si mai tare pe intrebarile baiatului.
“Cum a putut sa puna asa intrebari doar pentru a cere niste bani?”
Dupa o ora, omul s-a calmat si a inceput sa gandeasca:
“Poate chiar era ceva de care chiar avea nevoie sa cumpere cu 25$ si chiar nu mi-a cerut bani des. Omul a mers la usa baiatului si a deschis-o.
-Dormi? a intrebat....
-Nu tati, sunt treaz, a raspuns baiatul.
-M-am gandit, poate am fost prea dur mai devreme, spuse tatal. A fost o zi lunga si m-am descarcat pe tine. Uite aici ai 25$.
Micutul a sarit, zambind.
-Multumesc tati, a zbierat.
Dupa aceea a scos un pumn de bani.
Omul a vazut ca baiatul avea deja bani si s-a enervat din nou. Micutul si-a numarat incet banii si s-a uitat catre tatal sau.
-De ce vrei mai multi bani daca deja ai? a spus tatal.
-Pentru ca nu am avut destul, dar acum am, a replicat baiatul. Tati, am 50$. Pot sa cumpar o ora cu tine???? Te rog sa vii mai repede acasa maine. Vreau sa mananc cu tine.
Tatal a fost distrus. Si-a luat baiatul in brate si l-a implorat sa il ierte.

Este doar o reamintire pentru toti ce lucreaza din greu in viata. Nu ar trebui sa lasam timpul sa treaca printre degete fara sa petrecem timp cu cei care chiar conteaza pentru noi, aceia apropiati de inimile noastre. Sa ne amintim sa impartim cei 50$ din timpul nostru cu cineva pe care il iubim.

Daca maine murim, compania pentru care lucram ne va inlocui foarte usor, in cateva ore. Dar familia si prietenii pe care ii lasam in urma o sa simta pierderea pentru tot restul vietilor lor.

........................................................

Textul de mai sus nu imi apartine. Tocmai l-am primit printr-un e-mail de la verisoara mea, Liana. M-a impresionat atat de mult incat am decis sa il postez pe acest blog

CHIAR TU

2009-11-16T11:29:00.001+02:00

Doar pentru o clipa am vazut IUBIREA:
Avea chipul unei flori frumoase.
Am privit-o
Si n-am atins-o,
N-am strans-o la piept
De teama sa nu o strivesc.

Dupa mai multe zile
Am trecut din nou prin acelasi loc.
De data asta, DRAGOSTEA,
Avea chipul unui fluture alb
Ce se juca printre petelele acelei flori frumoase
Si-o mangaia lin cu aripile sale -
Iar floarea isi deschise petalele.
Din ea se ridica
Cel mai placut parfum spre cer
Colorand aerul cu iubire, farmec si mister

Am intalnit din nou IUBIREA.
De asta data am fost cea mai fericita fiinţa
Deoarece chipul dragostei
Nu mai era nici floarea si nici fluturele
Ci erai CHIAR TU.
Am stat pe loc.
Te-am privit indelung.
Te-am atins,
Te-am mangaiat,
Te-am strans la piept
Si nu mi-a fost teama ca te strivesc.

Vali Bota

Ce este succesul?

2009-11-13T16:45:00.003+02:00

Zilele trecute, o prietena de familie, studenta la ASE in Bucuresti, avea de realizat o tema in care trebuiau intervievati 10 manageri. M-a intrebat si pe mine daca pot raspunde la unele intrebari referitoare la managementul firmei, formularea strategiei si obiectivelor si alte lucruri asemanatoare. Ea aflandu-se in Bucuresti mi-a luat itnerviul prin telefon. La majoritatea intrebarilor a fost usor de raspuns, pe loc, insa, la o intrebare despre succes pe care mi-a pus-o, nu am putut sa-i raspund pe loc ci am rugat-o sa imi dea un ragaz de cateva ore si sa-i scriu raspunsul prin e-mail.
Am avut nevoie de cateva momente de reflectie interioara in care mi-am pus serios aceasta problema cautand sa ofer acel raspuns care sa ma satisfaca.
Intrebarea pe care am primit-o si raspunsul pe care l-am trimis prin e-mail le-am reprodus in continuare.

"Cum percepeti succesul, ca individ si ca organizatie ?"
Succesul, pentru mine personal, inseamna o stare de satisfactie si implinire care rezulta in urma realizarii concomitente a 3 deziderate ce trebuie sa se afle in echilibru permanent:
A. Implinire profesionala
B. Implinire pe plan familial
C. Implinirea aspiratiilor sufletului
Voi spune ca am succes doar daca cele trei directii au o valoare maxima si pozitiva in acelasi timp.

Implinirea profesionala rezulta atunci cand aptitudinile mele sunt folosite la maxim iar rezultatele muncii sunt conforme cu aspiratiile, imi aduc satisfactie si sunt apreciate de cei din jur. In acest caz, succesul pe plan profesional il masor prin implinirea obiectivelor pe care mi le-am propus pe termen mediu sau lung.
Daca de exemplu imi propun sa devin peste numar de ani senator in Parlamentul Romaniei si ating acest obiectiv, acest fapt imi aduce portiunea de satisfactie pe care o astept in cadrul dezvoltarii profesionale.

Daca insa imi ating acest scop iar in planul familial voi avea un esec (divort sau esec in educatia copilului) desigur nu voi spune ca am succes deoarece echilibrul celor 3 elemente a fost distrus. Nu exista succes pe plan profesional daca nu exista implinire si pe plan familial, pentru mine.

Daca de exemplu voi avea implinire si satisfactie sufletesasca atat in ce priveste profesia cat si familia dar lipseste cea de-a treia latura, implinirea aspiratiilor intime ale sufletului, de asemenea nu voi spune ca am succes ci doar anumite satisfactii.
Dar ce inseamna pentru mine ce-a de-a treia latura a succespului, implinirea aspiratiilor sufletului?
Eu cred ca in fiinta mea, la fel ca in toate fiintele umane, a fost pus un dor adanc de a fi util celor din jur, de a-i ajuta pe cei in nevoie, de a le arata calea celor dezorientati calea spre Fiinta Suprema. Atunci cand ma implic ca voluntar in a alina suferinta celor din jur si a-i ajuta sa gaseasca lumina, atunci este implinit si cel de-al treilea deziderat, implinirea aspiratiilor sufletului.

In masura in care toate cele trei obiective sunt implinite concomitent, consider ca am succes, sunt fericit si viata mea a lasat o urma de lumina in inima celor din jur, deci nu am trait degeaba.

Din perspectiva firmei la care lucrez, a avea succes, inseamna a finaliza cartierul Avantgarden 2, a vinde toate apartamentele construite intr-un termen rezonabil si cu o marja de profit onesta.
Profitul rezultat ar putea fi reinvestit intr-un alt proiect imobiliar de la care s-ar astepta de asemenea sa fie finalizat si vandut. Iar ciclul acesta s-ar putea continua la nesfarsit, in masura in care viata patronului ii permite implinirea acestor obiective sau continuarea lor prin intemediul descendentilor.

M-am inscris la facultate

2009-08-13T14:26:00.003+03:00

Vara aceasta am luat o decizie importanta: sa redevin student. In urma unei "provocari" din partea unui membru al familiei si ca urmare a unei introspectii personale am ales un domeniu nou pe care sa il studiez: DREPTUL.
Consider ca acest domeniu se apropie foarte mult de fiinţa şi construcţia mea ca persoană: sunt umanist, imi place argumentarea si logica, iubesc dreptatea si apreciez ca am o mare compasiune fata pe persoanele opresate.
Ca posibile piedici in luarea acestei decizi au fost luate in consideratie si urmatoarele:
-varsta: am 43 de ani si memoria nu mai functioneaza ca la 20 de ani. Altii au inceput foarte de timpuriu studiile in domeniul acesta si ar avea mari avantaje fata de mine.
-coruptia sistemului juridic in Romania: unii absolventi de facultati au afirmat ca li s-ar fi cerut sume intre 3.000 si 10.000 euro pentru a intra in baroul avocatilor.
-efortul prea mare: intrucat lucrez ca sa-mi intretin familia, efortul de a studia o disciplina complexa si stufoasa ca DREPTUL ar fi prea mare.
Totusi dorinta de a-mi continua studiile a trecut peste posibilele obstacole asa ca mi-am depus dosarul de admitere la Facultatea de Drept a Univeritatii Babes Bolyai din Cluj-Napoca sectia Invatamant la Distanta si am asteptat cu "sufletul la gura" rezultatul: ADMIS.
Nici nu sosise inca rezultatul ca m-am si apucat sa citesc materialele postate pe internet de la aceasta facultate pe care le-au folosit studentii la ID de anul trecut: http://law.ubbcluj.ro/ro/cd_id/
Apoi mi-am facut legitimatie la Biblioteca Judeteana din Brasov si mi-am imprumutat primele carti din bibliografie. Chiar in ziua in care am mers cu trenul la Cluj pentru acceptarea locului, atat la dus cat si la intors, pe tren, am citit aproape tot timpul din aceste materiale.
Acum contiunui sa citesc aproape zilnic din bibliografia recomandata anul trecut.
Subiectul ma pasioneaza din ce in ce mai mult si a ajuns aproape ca un drog.
Imi dores foarte mult sa iau toate examenele pe parcursul anilor, sa nu raman cu restante si notele sa fie "la inaltime".
Iar greul abea dupa aceea incepe insa placerea va continua...

Sase reguli simple care iti pot da fericirea sau chiar 7

2008-04-11T11:34:00.002+03:00

Iata 6 reguli care iti pot da fericirea:

1. Elibereaza-ti inima de ura.
2. Elibereaza-ti mintea de neliniste.
3. Traieste simplu.
4. Daruieste mai mult.
5. Asteapta sa primesti mai putin.
6. Increde-te in dragostea Creatorului tau.
7. ....Completeaza tu daca ai descoperit regula a saptea...

Daca poti imbogati aceasta rubrica scrie-ti parerea. Multumesc!

Niciodata sa nu renunti!

2008-04-11T11:27:00.002+03:00

Winston Churchill a fost invitat, ca oaspete de onoare, sa tina discursul principal la festivitatea de absolvire a unui colegiu.
El a privit insistent in ochii fiecarui student, apoi a spus doar cinci cuvinte: "Niciodata, niciodata, niciodata nu renuntati."
Dupa aceea s-a asezat. Nici un student nu a uitat discursul lui.

Aseara am vizitat grupul Alcoolicilor Anonimi din Brasov

2007-02-16T12:07:00.003+02:00

Ieri seara am avut o experienta deosebita: am participat la o intrunire a Alcoolicilor Anonimi din orasul meu. Mi-am dorit demult sa vad cu ochii mei si sa ascult cu urechile mele marturisirile unor alcoolici recuperati care, pentru a se proteja fata de societate, se prezinta cu numele mic si isi povestesc experienta.
I-am cautat prin Internet si i-am gasit pentru ca am fost martor la suferinta produsa familiei de un alcoolic, sotul unei prietene.
Alcoolul a distrus acea familie: copiii au plecat de timpuriu de-acasa, doamna respectiva a cazut in depresie iar barbatul adesea zace in sant datorita alcoolului. Pentru ca as fi vrut sa o ajut am incercat sa ma informez despre alcoolism.
De curand mi-a cazut in mana cartea Alcoolicii Anonimi – Big Book. E o carte captivanta. Am citit-o aproape pe nerasuflate. Acolo am aflat de experientele triste ale unor oameni mari care, la un moment dat nu s-au mai putut controla la alcool. Incet, incet, au alunecat pe o panta ireversibila a dependentei de alcool dar si a aproblemelor produse de acesta: si-au pierdut serviciile, sotiile, prietenii, intr-un cuvant alcoolul le-a ruinat viata.
La un moment dat, la inceputul infiintarii asociatiei Alcoolicilor Anonimi in SUA, prin anii ´30, s-au gasit trei alcoolici care au realizat ca ei de fapt sufera de o boala incurabila si ca singura sansa de a supravietui pentru ei este sa nu mai puna nici un strop de alcool sau bere in gura pentru ca altfel, se declanseaza un mecanism in creierul lor pe care nu il mai pot controla si se imbata. Au inteles ca aceasta optiune de a nu mai bea astazi, trebuie sa o ia in mintea lor in fiecare dimineata si ca sa reziste atunci cand dorinta dupa alcool reapare, ei trebuie sa lucreze pentru salvarea altor alcoolici. Totodata si-au dat seama ca doar daca apeleaza la o putere superioara pe care unii o numesc Dumnezeu ei primesc resurse de a se tine tari. Aceasta asociatie s-a dezvoltat in SUA foarte mult si s-a extins in intreaga lume.
Intamplator am gasit acea carte, Alcoolicii Anonimi. Dupa ce am citit-o am sunat-o pe prietena noastra de familie sa ii impartasesc descoperirea. Atunci am aflat ca deja inaintase divort. Cartea, desi e scrisa de alcoolici, nu incurajeaza pe familiile acestora sa nu se desparta de ei daca ei nu fac nici un efort sa scape de alcool. Asa ca, de data aceasta, nu am incurajat-o nici eu sa renunte la divort, desi in sufletul meu nu sunt de acord cu aceasta decizie. Insa i-am spus ca merita sa citeasca aceasta carte.
In aceeasi zi am cautat in Internet si am gasit un grup de alcoolici anonimi in Bucuresti. Le-am scris un mesaj daca cunosc vreun grup de alcoolici anonimi (AA) la Brasov, insa nu am primit nici un raspuns. Am continuat sa caut in internet. Si dupa cateva ore de navigare, am gasit o scurta informatie ca ar fi si la Brasov un grup AA. Am trimis un e-mail, si am primit un raspuns a doua zi. Am sunat la numarul de telefon din Internet al lui Marius, alcoolic anonim, si mi-a raspuns. L-am intrebat unde se aduna alcoolicii si cand. Mi-a spus ca se aduna in fiecare saptamana, lunea si joia intr-un birou de langa Tribunal intre orele 17-18.
Aseara am fost pentru prima data intr-un grup de Alcoolici Anonimi. Fiindca eu termin serviciul la ora 17, am intarziat 15 minute. Cand am intrat pe hol, auzeam ca se citeste un pasaj din cartea pe care tocmai o terminasem. Am aparut in fata usii iar doamna care citea s-a oprit si cele noua persoane care se aflau inauntru ma priveau curiosi. Nu as fi vrut sa ii deranjez asa ca am intrebat:
-Buna seara, aici sunt Alcoolicii Anonimi?
-Da, mi-a raspuns doamna.
-Ma primiti si pe mine?
-Poftim, intra si ia un loc.
M-am asezat putin jenat ca i-am deranjat si am inceput sa ii privesc in tacere pe cei din jur, auzind totodata ce se citea. In stanga se afla un tanar, solid, la vreo 38-40 de ani, cu parul lung, strans intr-o coada. Apoi, la stanga lui, era o doamna blonda, la vreo 40 de ani, care avea o fizionomie trista. Mi-am dat seama ca suferise in urma alcolului. Apoi, in continuare era un barbat tot la vreo 40 de ani, cu fata putin speriata. Langa el era o doamna care citea clar si cu intonatie si avea un placut accent maghiar.
In dreapta mea se afla un domn, mai tanar ca mine, tuns scurt si cu fire de par albe. Era slabut la figura si un pic stingher. In stanga mea era o doamna mai maruntica, cu vreo 7-8 ani mai in varsta ca mine. Nu parea alcoolica, dar mai tarziu am aflat ca este. Alaturi era o femeie in varsta, putin plinuta. Nici ea nu parea alcoolica. De fapt dansa venise cu fiul ei, persoana din dreapta mea, un alcoolic aflat la prima sa intalinire de grup.
Mai departe, se afla tot o doamna, cu parul scurt, inchis la culoare alaturi de o tanara de vreo 20 de ani despre care am aflat ulterior ca este fiica ei. Astazi tocmai se pronuntase decizia tribunalului in divortul pe care la inaintat fata de sotul ei, alcoolic, dar care nu vrea sa se trateze.
-Noi alcoolicii suntem bolnavi de o boala prin care ne-am pierdut capacitatea de a ne controla bautul, citea doamna cu accent maghiar. Chiar daca de multe ori ne-am amagit ca am putea sa ne redobandim acest control utilizand diferite metode, am constatat ca am pierdut pentru totdeauna controlul asupra bautului de alcool. Suntem asemenea unei persoane care si-a pierdut intr-un accident piciorul. Niciodata piciorul nu va creste la loc. Nici noi ni vom dobandi vreodata capacitatea de a bea controlat alcool. Singua noastra sansa de supravietuire este sa devenim abstinenti total.
Toti cei din sala pareau atenti si ganditori in timp ce auzeau cuvintele respective. Unii, mai vechi in acel grup, probabil ca le auzisera de mai multe ori pana atunci. Altii le auzeau pentru prima data.
Apoi a urmat un moment in care fiecare trebuia sa se prezinte. Acest moment il asteptam eu cu nerabdare.
Primul de prezenta tanarul cu parul lung:
-Sunt Mishu si sunt alcoolic. In urma cu cativa ani am realizat ca sufar de aceasta boala si ca singur nu pot face nimic. De aceea le-am cerut ajutorul parintilor, sa ma inchida in apartament si sa ma hraneasca acolo ca sa nu pot iesi afara sa cad din nou. Mi-am propus sa raman inauntru pana voi scapa de aceasta problema. Am stat inchis in casa doi ani de zile. Nu am avut contact cu nimeni decat cu parintii. Astfel am scapt de alcool insa, datorita singuratatii ma-am ales cu o alta problema: sufar de atac de panica.
Banuiam ce inseamna acest lucru. Atacul de panica este o forma mai grava de depresie care face ca in momentele de criza bolnavul sa nu mai poata vorbi. I se contracteaza muschii, ii amortesc membrele si trebuie sa stea nemiscat pana ii trece criza.
-Sunt Marius si sunt alcolic a continuat un alt participant. Sunt de profesie inginer si alcoolul mi-a distrus familia.
El era cel pe care il contactasem telefonic in urma informatiilor gasite in Internet. La telefon mi-l imaginasem la vreo cincizeci de ani. In realitate era mult mai tanar.
Apoi a urmat doamna cea blonda.
-Sunt Gabriella si sunt alcoolica. Atunci mi-am dat seama ca dansa imi raspunse la e-mail. Alcoolul mi-a distrus familia insa stiu ca prin acea Putere Superioara care este deasupra noastra pot invinge aceasta boala.
-Sunt Cristina si sunt alcoolica a spus doamna din stanga mea. Cred ca alcoolismul se transmite genetic pentru ca atat tatal meu a suferit de aceasta cat si mama lui, adica bunica mea. Vreau totodata sa spun ca noi alcoolicii suntem niste persoane mai labile psihic decat cei din jur, datorita alcoolului.
In acel moment cineva din grup intervine si spune: „Ar fi bine sa vorbim fiecare in dreptul lui“
Atunci, Cristina se corecteaza si zice:
-Da, am constatat ca alcoolul m-a facut sa fiu mai labila psihic, mai nesigura pe mine. Oridecate ori am o problema sufleteasca simt nevoia sa ma indrept spre alcool.
-Iti multumim Cristina ca ai dat dovada de atata sinceritate, a continuat doamna Margareta care anterior citise materialul respectiv. Intr-adevar, noi alcoolicii (pana atunci crezusem ca dansa nu este alcoolica ci este doar gazda intalnirii) stim atat de bine sa ascundem alcool in casa, gasim zeci de ascunzatori iar atunci cand apare o problema, ne aplecam sa luam de sub masa sticla.
In acel moment chiar se apleaca si ridica o sticla cu continut galben si il ridica in sus. Chiar vrea sa arate alcool intr-o intalnire a celor care se lupta sa renunte la alcool? M-am intrebat. Si, privind sticla galbena, ridicata deasupra capului ei continua:
-Si observam cu surprindere ca este doar PUR- solutie de curatat vasele.
Toti au zambit. Avea umor conducatoarea grupului.
-Ma bucur ca a venit la aceasta intalnire impreuna cu mama sa, domnul din stanga mea care are doar 37 de ani, continua gazda. Ii spunem ca alcoolul este o boala la fel ca boala de inima sau ca diabetul. Se simte cineva jenat in societate ca e bolnav cu inima? Nici el nu trebuie sa simta jenat ca are aceasta boala. Insa, spre deosebire de mine, el poate recupera vreo zece ani din viata lui daca acum la aceasta varsta cauta solutia la problema sa. Eu am pierdut multi ani din viata pana sa gasesc remediul la aceasta boala iar el, fiindca e atat de tanar, e mult mai privilegiat ca mine. Sotia sa s-a despartit de el si ii interzice sa vada copiii motivand ca este alcoolic. Acum cauta prin proces sa obtina acest drept legitim de a se intalni cu copiii sai. Am facut eu aceasta introducere despre el, doarece, conform traditiei noastre, la prima intalnire alcoolicul nu are voie sa vorbeaca despre problema sa in grupurile de alcoolici anonimi. Doar daca continua sa vina la intalnirile de grup va putea sa vorbeasca despre sine. Eu ii recomand ca un prim pas, sa accepte sa intre intr-un centru de recuperare a alcolicilor din judetul Mures pentru tineri intre 18 si 45 de ani.
Apoi doamna Margareta a dorit sa afle cate ceva despre mine.
-Sunt Vali si sunt prieten al alcoolicilor.
-Nu te supara, a spus Mishu, vrei te rog sa repeti ce ai spus? Nu am auzit bine...
-Sunt Vali si sunt prieten al alcoolicilor. Asa cum a spus d-na Cristina, cred ca am ceva ereditar de la tatal meu care culegea alcoolicii de pe strada ca sa ii ajute. Pe unul din ei l-a cules intr-o noapte geroasa de iarna, la adus in casa, l-a spalat, la imbracat si s-a imprietenit cu el. A incercat sa il ajute. Insa dupa cateva luni, dupa noaptea de revelion a primit vestea ca prietenul sau alcoolic a fosta gasit mort iar langa patul sau erau cateva zeci de sticle goale. A baut pana a murit. La fel si eu iubesc alcoolicii si vreau sa ii ajut pentru ca am o prietena de familie al carui sot este alcoolic. Sotia sa a introdus actiune de divort si vreau sa ii ajut.
Atunci, o alta doaman intervine si spune:
-Cunosc ce simte persoana respectiva pentu ca astazi, la mine, s-a pronuntat sentinta de divort. Fiica mea, datorita tatalui ei, a plecat de acasa si a venit astazi cu mine aici, pentru a doua oara. Desi acum suntem divortati, eu continui sa vin aici pentru ca ma simt bine in acest grup, imi face bine pentru ca sufar si eu uneori de depresie.
Dupa ce s-au mai schimbat cateva cuvinte in acel grup, a urmat petrecerea: doamna Margareta a adus prajituri, doamna Cristina a adus clatite care au fost atat de bune ca nu am mai apucat niciuna iar barbatii au adus bautura -sucuri racoritoare. Intalnirea a durat doar o ora dar parca as fi vrut sa mai continue. M-au invitat si la intalnirile viitoare si cred ca ma voi duce.
Alcoolicii Anonimi sunt niste persoane foarte dragute si prietenoase avand un spirit de intrajutorare si fratie. Ei stiu ce inseamna suferinta produsa de demonul alcoolului si au gasit si tratamentul de a rezist tentatiei alcoolului. Avem multe de invatat de la ei pentru ca, noi, chiar daca nu avem aceasta problema a alcoolului, sigur avem o vreo alta problema dar de care nu putem scapa decat daca urmam, ca si ei, cei doisprezece pasi pe care ii urmeaza acloolicii.
Vali Bota, prieten al alcoolicilor.

Imparateaso...

2006-12-04T13:09:00.001+02:00

Acum cateva zile, facand ordine printre hartiile mele, am gasit o poezie scrisa de mine in urma cu mai multi ani. Fiindca acest blog ma reprezinta, am crezut necesar sa includ aici si aceasta poezie. Nu am pretentii de poet. Cred ca aceasta poezie reprezinta oarecum casnicia mea cu Marta.

Imparateaso,
Da-mi voie sa fiu gradinarul inimii tale,
Sa-ti rup florile, sa-ti ud trandafirii...
Si ce rasplata
Sa-ti dau pentru aceasta, gradinarule?
Daca doresti
Sa-ti fiu gradinar, doar atat iti cer:
Sa-mi dai voie sa-ti simt aroma petalelor,
Sa-ti rup un buchet de crini,
Sa le sarut petalele si sa ti-l ofer.

Aleaso,
Da-mi voie sa fiu ceasornicarul imimi tale,
Sa-ti repar ceasul, sa-ti curat mecanismul...
Si ce rasplata
Sa-ti dau pentru aceasta, ceasornicarule?
Daca doresti
Sa-ti fiu ceasornicar, doar atat iti cer:
Sa-mi dai voie sa-ti ascult bataile inimii,
Sa-mi pun capul pe pietpul tau
Si sa ascult mereu, mereu...

Frumoaso,
Da-mi voie sa fiu pictorul tau,
Sa-ti fac un prtret, un tablou...
Si ce rasplata
Imi ceri pentru aceasta, pictore?
Daca doresti
Sa fiu pictorul tau, doar atat iti cer:
Sa-mi dai voie sa asez o panza in fata ta
Si sa incep sa te pictez incet, incet...
Nici o trasatura sa nu pierd
Si sa te am in sufletul meu.

Iubito,
Da-mi voie sa fiu mirele tau,
Sa te imbrac in alb si sa ne unim pe veci...
Si ce rasplata
Imi ceri pentru aceasta, draga mire?
Daca doresti
Sa fiu mirele tau, doar atat iti cer:
Sa-mi dai voie sa-ti duc buchetul,
Sa te conduc de brat, sa te sarut in public
Si sa te iubesc mereu, mereu...

Vise pentru anul 2015

2006-12-04T13:01:00.001+02:00

Zilele trecute am gasit printre hartii un document scris de mine acum sase ani in care scriam despre ceea ce doresc eu sa fac pana in 2.015. Deoarece hartiile se pot pierde foarte usor, am decis sa postez in acest blog continutul acelui document si sa verific in 2.015 daca am indeplinit sau nu acele dorinte.
De aceea va rog sa nu radeti de mine daca unele lucruri vi se par putin iesite din comun. Asta am gandit eu in anul 2.000 si in mare parte gandesc la fel si azi.

8 ianuarie 2000
Eu, Vali Bota, imi doresc ca la varsta de 49 de ani (adica in 2.015) sa am urmatoaele realizari:
1. Sa am o casa confortabila cu plante si animale exotice
2. Imi doresc sa fac pana atunci cel putin doua facultati si un doctorat in strainatate:
* Management
* Teologie
* Psihologie
3. Sa coordonez in paralel cateva proiecte de amploare:
* Un liceu privat
* O facultate privata
* Un spital privat
* Un centru de minori fara familie
* O fima de puternica (computere)
* Sere
* Azil de batrani
* Editura
4. Sa vizitez cel putin 45 de tari diferite
5. Sa cunosc foarte bine engleza, franceza germana, italiana, maghiara
6. Sa fi zburat cu parapanta si cu balonul cu aer cald. Sa ma cobor in adancul marilor
7. Sa fac o croaziera pe mari si oceane
8. Sa traversez Romania pe jos

Dragul meu hotz...

2006-11-22T12:32:00.001+02:00

Draga Razvan,

Acum doua saptamani, in 20 noiembrie, am primit scrisoarea ta. Iti raspund dea-abea acum deoarece am fost foarte ocupat. Sper ca nu te superi pe mine ca a sosit atat de greu scrisoarea mea.
M-am bucurat ca ti-ai gasit timp sa imi scrii cate ceva despre tine si sa completezi si formularul acela pe care ti l-am dat la Codlea. In felul acesta incep sa te cunosc mai bine si sa te inteleg.
Din cele scrise de tine inteleg ca ai crescut la orfelinat deoarece esti orfan de parinti. Cred ca ti-a fost destul de greu acolo. Desi ai fost generos ca mi-ai scris trei pagini (inclusiv formularul), totusi cunosc inca foarte putin despre tine.
Fiindca mi-ai dat permisiunea sa te intreb orice si ai promis ca o sa-mi raspunzi cu seriozitate, as fi bucuros sa imi povestesti urmatoarele:
1. Ce iti amintesti de anii petrecuti la orfelinatul din Sinaia pana la varsta de sase ani?
2. Care sunt amintirile tale (placute si neplacute) de la casa de copii din Busteni dupa varsta de sase ani?
3. Cum ai reusit sa termini cele zece clase de liceu? Unde ai invatat? Cum a fost? Iti vei continua studiile in Penitenciar?
4. Ce poti sa-mi povestesti despre femeia careia ii spui mama? De ce ii spui mama? Cum te-a ajutat? Ce simte ea despre faptul ca te afli in Penitenciar?
5. Ai spus ca ai lucrat in foarte multe locuri. Ai doar 22 de ani. Unde ai lucrat in multe locuri si cum a fost? De ce nu ai stat antr-un singur loc de munca?
Asa cum m-ai rugat, iti trimit un dosar de plastic si ceva folii pentru cursul biblic. Iti trimit totdata si continuarea studiilor de la cursul 17. Dupa ce le termini, as vrea sa mi le trimiti, sa le corectez si sa ti le trimit inapoi. Iti trimit de asemenea si ceva plicuri si hartie de scris si un pix.
In ce priveste grupa noastra de la Codlea afla ca merge din de in ce mai bine. Comunicam foarte bine intre noi, studiem impreuna, ne rugam mult si postim pentru ceilalti. Multi dintre baieti au invatat pe dinafara poeziile pe care le vor spune la program si textele. Pentru acest program invatam si cateva cantari noi despre nasterea Mantuitorului. Iti trimit si tie cantarile pe care le-ai invatat la Codlea precum si pe cele noi pentru program.
Vreau sati fac cunoscut si un aspect mai neplacut: la Codlea, dupa cum sti, s-au facut niste perchezitii si s-au conficat multe telefoane. Consider acest lucru corect. De aceea iti recomand sa te feresti de cei care incalca regulamentul. De aceea nici eu nu pot fi de acord cu cei ce incalca regulamentul Penitenciarului. Daca vom vorbi vreodata, vom vorbi doar pe cale legala, chiar daca e mai scump: e necesara cartela Romtelecom. Cand se va apropia perioada de eliberare o sa-ti trimit si tie o cartela (pentru ca nu stau deocamdata prea stralucit cu banii). Asa ca te rog pe tine sa imi amintesti cu o luna inainte de eliberare sa iti trimit o cartela Romtelecom sau RDS ca sa iti aranjezi instalarea in societate.
Pana atunci vom folosi insa scrisoarea ca mijloc de comunicare. Scrisarea e “sfanta”. Telefoanele date sau primite, costa mult mai mult si sunt ca aburul care se ridica: totul se uita. Ce e scris ramane.
Te rog sa nu te superi pe mine daca nu voi fi foarte prompt in ati raspunde la scrisori. Am multe responsabilitati si abea gasesc timp pentru sarcini noi. Azi dimineata m-am trezit la ora 4 ca sa am timp sa iti scriu. Tu insa ai mai mult timp ca mine deocamdata.
Te rog fa o cerere la D-l Comandant sa participi la programul oferit de Seriviciul Umanitar pentru Penitenciare. Astept sa-mi povestesti cum este la ei.
Inchei cu un indemn: citeste istoria lui Iosif, care intr-o oarecare masura se aseamana cu tine: a fost smuls de la sanul parintilor si a trait printre straini, inclusiv la o inchisoare egipteana. Scrie-mi ce crezi despre el. Geneza 37 pana la 50.
Cu dragoste,
Vali

(scrisoare catre detinutul Andrei transferat de la Codela la Penitenciarul Ploiesti)

Detinutii si corabierii...

2006-11-17T11:28:00.001+02:00

Maine dimineata, sambata, intre orele 10-12 voi fi intr-un grup de suport pentru detinuti din Penitenciarul de Maxima Siguranta Codlea. Frecventez aceasta insitutie din 2003 pentru a sprijini detinutii care se elibereaza ca sa se reintegrez in societate. In grupul meu mai merg inca trei prieteni care au ceeasi dorinta ca si mine: sa-i vedem pe acesti nenorociti ca isi doresc si altceva mai mult decat sa recidiveze dupa ce se elibereaza.
Maine voi deschide atmosfera cu psalmul 107 iar apoi sa verific daca detinutii si-au invatat pe dinafara poeziile care le vor recita la Programul de sfarsit de an din 23 decembrie. Ce le voi spune maine? Ma vor crede?
Iata ce vor auzi din Psalmul 107:
CEI CE SE POGORASERA PE MARE IN CORABII,
SI FACEAU NEGOT PE APELE CELE MARI,
ACEIA AU VAZUT LUCRARILE LUI YEHOVA
SI MINUNILE LUI IN MIJLOCUL ADANCULUI.
EL A ZIS, SI A PUS SA SUFLE FURTUNA,
CARE A RIDICAT VALURILE MARII.
SE SUIAU SPRE CERURI SE POGORAU IN ADANC;
SUFLETUL LE ERA PIERDUT IN FATA PRIMEJDIEI.
APUCATI DE AMETEALA SE CLATINAU CA UN OM BEAT
SI ZADARNICA LE ERA TOATA ISCUSINTA.
ATUNCI IN STRAMTORAREA LOR AU STRIGAT CATRE YEHOVA
SI EL I-A IZBAVIT DIN NECAZURILE LOR.
A OPRIT FURTUNA, A ADUS LINISTEA S VALURILE S-AU POTOLIT.
EI S-AU BUCURAT CA VALURILE S-AU LINISTIT
SI YEHOVA I-A ADUS LA LIMANUL DORIT.
O, DE AR LAUDA OAMENII PE YEHOVA PENTRU BUNATATEA LUI
SI PENTRU MINUNILE LUI FATA DE FII OAMENILOR!
SA-L INALTE IN ADUNAREA POPRULUI,
SI SA-L LAUDE IN ADUNAREA BATRANILOR!
Tu, daca ai fi in locul meu, maine in mijlocul a 13-14 detinuti, dintre care cei mai multi sunt hoti si delapidatori iar unii chiar criminali, ce le-ai spune dupa ce le-ai citit acest pasaj biblic? Ma poti ajuta?

Solicit un rinichi!!!

2006-11-15T09:38:00.000+02:00

De la:
ROLAND PARASCHIV, rolandmirela@seanet.ro
Apelul a fost lansat prin pagina de Internet a Uniunii Romane.
_________________
Ma numesc Gradinaru Costel. Am 44 de ani, sunt casatorit, am doi copii si de patru ani sufar de un blocaj renal, motiv pentru care fac dializa la spitalul Parhon din Iasi. Starea sanatatii mele se agraveaza prin blocarea fistulelor si purtarea cateterului in jugulara[gat].
Solicit un rinichi in cazul in care cineva ia cunostinta de o moarte clinica. In ceea ce ma priveste voi fi recunoscator familiei donatoare. Pentru informatii legate de acest caz ma puteti contacta la
numarul de telefon 0232-243788. De asemeni raspunde solicitarilor si Daniel Rastoaca, pastor Iasi -Maranatha, tel.0744-652345 sau danielrastoaca@gmail.com Va multumesc.

Telefonul

2006-11-15T09:24:00.002+02:00

Exista un aparat care ne face viata mai usoara si mai mizerabila uneori.
Marile companii au investit milioane de dolari sa descopere si sa perfectioneze TELEFONUL, acest dispozitiv iubit de unii si urat de altii.
In primul rand, cred ca TELEFONUL este iubit, la noi in tara, de marile firme de telefonie mobila: Vodafone, Orange, Romtelecom si RDS. Cum sa nu fie iubit TELEFONUL de catre angajatii si patronii acestor firme cand, din fiecare convorbire de-a noastra, curg bani lichizi in conturile lor?

Mai este iubit TELEFONUL de catre unii vanzatori profesionisti care fac vanzari direct prin TELEFON. Nici nu-l cunosti pe omul respectiv dar el, in primele 10 secunde poate obtine de la tine fie un refuz, fie o intalnire pentru un dialog de afaceri (adica pentru o vanzare). Pe el, pe vanzator, chiar daca convorbirea telefonica l-a costat ceva, totusi, in final, daca este talentat, va obtine de la tine un comision gras pentru ce vrea sa-ti ofere. Deci si pentru el, TELEFONUL este un AVANTAJ.
Aceasta cutie magica mai este un avantaj si pentru mama care vrea sa vorbeasca cu fiul plecat sau pentru sotia care doreste sa afle din gura sotului ei, cand soseste deseara, acasa.
Nu avem suficient timp ca sa-i amintim pe toti ce care se bucura sa foloseasca TELEFONUL: seful plecat din tara care e in contact cu firma sa, cel accidentat pe autostrada care cheama o ambulanta, tanarul care ii da prietenei o intalnire in oras ascunzandu-si roseata din obraji la TELEFON si inca multi altii.
Si totusi, TELEFONUL, este un instrument de tortura pentru altii. Nu ai patit niciodata sa primesti amenintari la TELEFON? Chiar daca pana acum nu ai primit asa ceva, ai toate sansele sa traiesi si aceasta experienta.
Sau poate ai primit prin TELEFON o dojana de la cineva pe care-l iubesti si pe care l-ai ranit din greseala.
Sau, cineva, la TELEFON ti-a dat o veste rea ca altcineva s-a stins din viata.
Altadata, poate TELEFONUL ti-a fost furat, si, culmea ironiei, hotul iti da un TELEFON sa auda cum reactionezi. Eu am patit si asa ceva acum doi ani.
TELEFONUL mai poate fi o sursa de stress si atunci cand, fiind plecat undeva si nu ai incarcatorul la tine, bateria fiind descarcata, nu il poti incarca si tocmai trebuie sa primesti un TELEFON important.
Sa fie asta toata paleta de torturi pe care le poate crea cutia de plastic?
Nu, mai are ceva foarte special pentru tine: tortura TELEFONULUI la minut. Din minut in minut primesti cate un apel de la cineva (Triiiill…. ): fie un client, fie un vanzator, fie o ruda, fie un prieten, fie un furnizor. Abea ai terminat convorbirea cand, la cateva secunde, Triiiill…. , suna din nou TELEFONUL. Continui si cu acest apel, apoi, la vreo cateva minute din nou Triiiill….. Te apuci apoi sa lucrezi la proiectul tau si … Triiiill….
Triiiill…., lucrezi…….. Triiiill…., gandesti……. Triiiill……, mananci…… Triiiill……, la toaleta….. Triiiill…., la coafor…….. Triiiill……., la volan….... Triiiill…. , la cumparaturi….. Triiiill…. in pat…….Triiiill…… Triiiill…. Triiiill….
Si asa, viata noastra devine un Triiiill….mai simfonic sau mai sec, mai banal sau mai melodios.
Avem Triiiill-uri care sa ne indice ca ne suna prietenii, sau familia, sau clientii, sau seful. Si pentru unii din acestia nu deschidem TELEFONUL pentru ca nu mai rezistam.
Te-ai simtit si tu zdrobit de acest instrument de tortura? Au fost zile cand nu ai mai facut fata presiunii TELEFONULUI? Cum ai iesit din impas? Ce ai facut? Ce-i de facut?

Suferinta in iarna

2006-11-14T09:22:00.001+02:00

E atata suferinta in jur. Uneori n-o vedem pentru ca intoarcem capul. Nu vrem sa ne stricam ziua vazand suferinta altora.
Suntem in prag de iarna desi aceasta acum inca pare destul de blanda. Printre mahalale Brasovului, printre canale, prin grotele de Dupa Ziduri, prin case parasite, in jurul garii, prin padurile din jur exista o specie pe care as numi-o om-animal. Nu pentru ca as crede cumva in evoutie (cred mai degraba in involutie), dar aceste creaturi seamana cu omul pentru ca merg in doua picioare dar au un miros ca al cainilor vagabonzi sau ca al porcilor. Traiesc ca si animalele reusind sa-si satisfaca cu greu nevoile primare.
Cat a fost vara sau toamna calduroasa, a fost bine pentru aceste fiinte. Gaseau usor mancare printre gunoaie, chiar si haine mai gaseau. Noaptea era chiar placut sa doarma sub cerul liber. Acum insa se tem mult pentru ca stiu ce au indurat iarna trecuta. Cand vine cate o zapada de 30-40 de cm povestea se schimba. Zapada acopera si gunoaiele si vor suferi de foame. Incaltamintea rupta se uda si picioarele ingeata. Noaptea e mult mai frig.
Cei mai norocosi dintre ei au chiar prieteni printre vanzatorii de la diferite chioscuri sau chelneri de la restaurantele de mana a doua. Cand le este frig, pot trece pe acolo sa ceara cate un ceai cald sau o cafea si o primesc din mila.
Dar majoritatea acestor nenorociti nu sunt piretenosi pentru ca au suferit mult din partea semenilor. Datorita mirosului care il degaja, toti oamenii normali ii evita. Unii au o barba neagra, mare, care le tine cald iar parul vulvoi incleiat e ca o caciula. Sunt infofoliti cu mai multe randuri de zdrente, mai groase sau mai subtiri. Datorita frigului din iernile trecute, unora le-au inghetat degetele si acum umbla in carje. De fapt nu sunt chiar carje, sunt niste bete groase de lemn din padure care le slujesc drept carje.
Cei mai multi nu vorbesc cu nimeni. Poate in cel mai bun caz, vorbesc, sau mormaie, cu altii de teapa lor. Daca obtin ceva bani din cersit, in primul rand cumpara bautura ca sa se incalzeasca. Iar bautura le ia si putina minte care le-a mai ramas si le slabeste si mai mult vointa.
Daca ai vazut astfel de fiinte, probabil, intorci si tu capul in directia opusa ca si mine. Nu vrem sa ne stricam cheful de viata, de munca si de fericire pe care il avem. In casele noastre este cald acum caci unii avem centrale Viessmann. Scoatem hrana din frigider si o incalzim la cuptorul cu microunde. Poate mai servim si cate o pizza prin oras din cand in cand iar cand ne premiem, ne cumparam fie o ciocolata fie un fruct exotic adus tocmai din tarile calde. Suntem bucurosi daca avem in jurul nostru copii care cresc falnici ca niste stejari. Iarne mergem cu ei la sky sau la sanius.
Dar ce faci daca vezi din intamplare copii de oameni-animale pe strada? Poti intoarce capul in directie opusa ca atunci cand vezi un betiv zdrenturos zacand in urina proprie intr-o noapte in care ninge cu fulgi mari? Te poti preface ca nu ii observi pe acesti micuti nenorociti? Oare cum s-ar simti fiul tau sau fiica ta daca ar fi avut nenorocul sa aiba niste parinti betivi fara locuinta?
Pe unii dintre copiii acestia ii poti vedea in zonele unde se aduna gunoiul de langa blocuri cum inspira din pungi cu aurolac. Au privirea pierduta si mersul impleticit. Eu i-am vazut. Ti se rupe inima.
Dar ce poti face daca ii intalnesti si tu? Unde ii duci?
Sora mea cea mica, Dolores, lucraza la un centru de zi si de noapte pentru copiii strazii. Dar acolo pot innopta doar 15-20 de adolescenti fara casa. Cei care sosesc acolo, sunt spalati, imbracati, li se da hrana gustoasa, se fac jocuri cu ei si chiar ceva scoala. Dar dupa un timp unii aleg sa se intoarca in salbaticia din canale. Ce poti face atunci? Nu ii poti obliga sa ii ti ca intr-o puscarie intr-un paradis care nu si-l doresc.
Dar in afara de acesti copii care nimeresc pe la vreun astfel de centru, sunt sute, mii de copii nenorociti care nu stiu ce e o mancare calda si incaltaminte calduroasa. Nu stiu ce inseamna un tata normal, treaz, si o mama gospodina. Nu stiu ce inseamna carti si caiete de scoala si nu au experimentat acele cuvinte magice „Te iubesc, fiule“. Ei vor fi oamenii-animale de maine. Unii vor deveni infractori iar apoi detinuti la Codlea sau in alte penitenciare.
Ce putem face pentru ei?
Intoarcem capul si grabiti urcam in autobuzul care ne duce in apartamentul calduors.
Le dam 5000 de lei si ne-am facut datoria.
Ne facem semnul crucii si spunem o scurta rugaciune in gand ca Dumnezeu sa aiba mila de ei.
Strigam la ei sa plece departe de noi. Daca nu asculta, aruncam cu ceva dupa ei.
Ii dam pe mana politiei pentru ca au incercat sa smulga sacosa cu mancare din mana unei pensionare.
Ii inregimentam intr-o casa de copii.
Scriem un articol despre ei in ziarul Transilvania Express.
Le facem o poza si o punem in Internet.
Le intindem un mar si o chifla.
Ii visam noaptea intr-un cosmar.
Sau…………..?

Daca ai un raspuns la aceasta intrebare, fa-mi-l si mie cunoscut.
As vrea sa stiu ce este de facut. Acum, pana vine zapada.

Altfel,

pana la primavara, te invit sa vezi cum ii inmormanteaza Primaria in cimitirul saracilor.

Iar pe cei are scapa cu viata in acest sezon, te invit sa ii privesti la Penitenciarul Codlea la sectia adulti sau minori.

Unde ai prefera sa ii gasesti?

Scrie-mi te rog raspunsul tau in acest blogg. Ce solutie ai gasit pentru copiii de om-animal?

Cand El aude, soarele straluceste

2006-11-13T12:34:00.001+02:00

Astazi, pentru mine e o zi superba chiar daca afara cerul e acoperit de nori. M-am trezit foarte devreme si am petrecut primele minute ale diminetii citind cateva cugetari. Am petrecut catva timp in compania psalmului 117 care m-a impresionat foarte mult.
Iata ce am gasit scris in Biblie azi dimineata:

IUBESC PE DOMNUL CACI EL AUDE GLASUL MEU, CERERILE MELE.

DA, EL SI-A PLECAT URECHEA SPRE MINE,

DE ACEEA-L VOI CHEMA TOATA VIATA MEA.

Intr-adevar, acest lucru este real, l-am simtit si eu. Domnul se apleaca spre mine si imi aude toate cererile. Nu sunt singur in acest Univers (infinit?). El este cu mine. L-am simtit si il simt. El imi poarta de grija. De aceea sunt linistit si bucuros.

Chiar daca afara, acum cerul este inourat, pentru mine e o zi insorita. Deasupra norilor soarele straluceste cu putere pentru cei ce se ridica deasupra lor.

De aceea astazi e o zi superba la Brasov, pentru ca EL este aici, alaturi de mine, si straluceste cu putere.